Roboții iau locul pictorilor în galerii. Prima expoziție internațională

Cel mai faimos și singurul artist robot umanoid din lumea artei, Ai-Da se pregătește de festivalul de artă contemporană de la Veneția. Chiar dacă evenimentul la care va fi prezentă artista este unul colateral, acesta promite să fure atenția publicului prezent la cel mai important eveniment artistic al anului. Ai-Da va prezenta viziunea ei asupra relației dintre omenire și inteligență artificială. Creatorul ei, Aidan Meller o consideră pe Ai-Da atât o artistă în sine, cât și o operă de artă conceptuală.

La prima sa expoziție de acum doi ani de la Oxford, organizatorii au declarat că au fost vândute toate lucrările, iar suma încasărilor a ajuns la un milion de dolari. O parte din bani au mers la finanțarea proiectului la care au lucrat cercetătorii de la Oxford și Universitatea Leeds.

Ai-Da pictează după ce scanează obiectul sau persoana din fața ei cu ajutorul unor camere din ochi. Acestea sunt echipate cu tehnologii de urmărire facială care o ajută să intre în contact cu lumea din jur. Inteligența artificială trimite mesaje către brațul ei care face desene abstracte. Acestea arată ca niște schițe, dar după ce sunt prelucrate unele sunt prezentate ca lucrări finite, iar altele sunt definitivate de un pictor. Robotul nu poate face același tablou de mai multe ori deoarece memoria acestuia este ștearsă după fiecare lucrare.

Robotul Ai-Da: „Am văzut lucruri diferite pentru oameni, deoarece nu am conștiință”. FOTO news.artnet.com
Robotul Ai-Da: „Am văzut lucruri diferite pentru oameni, deoarece nu am conștiință”. FOTO news.artnet.com

Criticii afirmă că inteligența artificială cu care este dotată ”artista” este mai degrabă o mișcare de marketing, iar aceasta se află la etapa romantică a relației umanității cu tehnologia. Mai mult, unii cred că omenirea nu are deocamdată capacități științifice să ofere simțire și sentiment artistic acestor roboți. Dar Ai-Da se pare nu este de acord cu aceste concluzii. Ea a declarat pentru revista Artnet că „Arta robotică este un lucru minunat”.

FOTO imagine titlu: news.artnet.com