
Neastâmpăratele. Istoria a două mâini mereu în căutare
Sărăcia a făcut-o să renunțe la profesia la care a visat. A schimbat mai multe munci pentru a supraviețui, dar mereu s-a gândit să revină la pasiunea de altă dată. Nu a fost să fie. Acest film este o dedicație celor două mâini care au rezistat datorită muncii.
Viața mea. Am terminat școala medie. Am intrat la Facultatea defectologie la Creangă (Universitatea Pedagogică – n.r.). Am vrut să fiu logoped. Am lăsat pedagogia. Am lucrat în școală profesională ca secretară, mai lucram adăugător spălam blidele într-un bufet. Prin multe am trecut.
Aduceam marfă de la Cernăuți, pe urmă de la Odesa. Lucram la gara feroviară, era o piață acolo. M-am specializat. Vreo zece ani am lucrat numai cu căciulițe, fulare și mănuși.
Veneam pe la șase de la lucru, ceva am mâncat, ceva am făcut repede și iar la spălat, la muncă până pe la unu de noapte, dar eram tânără aveam putere. Totuși am sperat tot timpul că am să mă întorc înapoi, că am să mă întorc, că am să revin (la pedagogie – n.r.).
Eu întotdeauna am lucrat, capul judecă, dar mâna te hrănește. Când lucram educator, eu împleteam încă la mașina de împletit. Toamna strângeam măceșul din jurul Chișinăului tot. Îl uscam în pod la cămin după care îl aduceam acasă cu săcușorul câte oleacă. Mă mai ajutau studenții, îl alegeam, îl dădeam la Cooptorg, luam un ban.
Clar că nu reușesc să caut de mine, dar de acum a trecut vârsta și interesul să mă gătesc, să mă… Gata. Eu vin acasă îmi spăl mâinile cu săpun mi le-am șters și fac mai departe ce am de făcut. Cum să lucrez eu cu mănușile? Mi-i incomod cu ele, am încercat, mi-au dat de aici. Nu-nu-nu. Asta nu e pentru mine.
Eu în prezent lucrez că am nevoie să mă mișc. Știu că am lucrat și am să mă odihnesc mai bine.
Eu nu mă tem de muncă. Eu lucrez și asta e satisfacție într-un fel. Iată în prezent cos. Am dăruit peste 250. În total și icoane și tablouri așa. Multe mi le ia fiica, dar pentru asta eu o să a nevoie de niște bani. Fata îmi dă pentru serviciile comunale că nu mi-i de ajuns pensia.
Fiecare om are crucea lui pe care o duce. Eu întotdeauna mă rog: Doamne, dă-mi Doamne putere să pot duce crucea pe care mi-ai dat-o. Am lucrat și la biserică și făceam curățenie. Ștergeam icoanele, spălam pe jos, colbul… tot-tot. Și pe afară când era nevoie.
N-am auzit niciodată să îmi spună cineva că nu ai făcut cum trebuie. Mulțumesc oamenilor, dar eu și lucrez. În primul rând să fiu eu mulțumită. Dacă eu lucrez și îmi place mie înseamnă că va place la toată lumea. În orice caz, îmi fac datoria așa ca să nu mă mustre pe mine conștiința că apoi cum mă voi uita eu la oameni și cum se vor uita oamenii la mine.
Tot timpul am lucrat cu mâinile. Totdeauna cu mâinile. Unde am fost cu mâinile am lucrat.