Irina Rimes, protagonista unui documentar la HBO Max

Cunoscuta artistă apare într-un documentar pe platforma HBO Max. Producția „Irina Rimes: Pe drumul meu” cuprinde șapte episoade a câte 25 de minute fiecare. Primele trei vor fi disponibile începând cu 3 iunie.

Subiectul documentarului este o călătorie de două săptămâni pe care artista o face prin mai multe orașe din România (Bucureşti, Braşov, Piatra Neamţ, Iaşi) și ajunge la Chișinău, după care merge la casa părintească din Izvoare, Soroca. Acțiunea se desfășoară mai mult într-o rulotă – și în jurul ei – care ține de platou de filmare, casă și studio mobil. „Bine ați venit la mine acasă”, își salută Irina Rimes colegii cu care pornește la drum pentru a finaliza albumul „Acasa”.

Pe tot parcursul călătoriei, artista apare cu mai multe meditații despre cele mai importante momente din viața ei. „Documentarul a apărut din nevoia de a spune lucruri: despre mine, despre oamenii care lucrează în acest proiect, despre ce se petrece în spatele scenei, în spatele camerelor, despre industrie, despre ce înseamnă să construieşti un proiect”, se destăinuie artista.

Irina Rimes își deapănă povestea carierei sale și spune despre sacrificiile pe care le-a făcut când a decis să devină interpetă. „Să înţeleagă mama, tata, rudele, prietenii mei de ce n-am timp să merg la ei în vizită, de ce nu răspund tot timpul la telefon, de ce dorm până la ora 4 după-amiaza, dar cel mai important, de ce scriu ceea ce scriu”, se destăinuie artista în documentarul plin de emoții provocate de bucurii, dar și lacrimi amare de tristeți.

În film mai apar colegi cu care lucrează Irina. Publicul îi va descoperi pe Tudor Chirilă, The Motans, Andra, Cătălin Măruţă, Damian Drăghici, Adrian Despot, Alex Cotoi şi alţii cu care interpreta s-a intersectat de-a lungul carierei.

„Irina Rimes: Pe drumul meu” este construit ca un fel de jurnal de călătorie. O călătorie care are un singur început, acum 15 ani, dar mai multe „sfârșituri”. „Muncești din ce în ce mai mult și te sacrifici din ce în ce mai mult pentru acel moment de extaz de pe scenă”, explică Irina viața de artist care „ este ca o binecuvântare, mai ales dacă ai succes”.