Topul salariilor: de la 30 de mii, la șapte mii de lei lunar

Sariul mediu lunar brut a crescut într-un an cu 20,1 la sută. Potrivit Biroului Național de Statistică, în primul trimestru al anului 2023 un angajat a primit un salariu de 11.486,2 lei, ceea ce este cu 1.925,4 lei mai mut față de aceiași perioadă a anului trecut. Ajustat la indicele prețurilor de consum, salariul majorat are o putere de cumpărare cu aproape patru la sută mai mică față de semestrul întâi a anului 2022.

Cele mai mari salarii continuă să le aibă angajații din informații și comunicații. Aceștia au primit 29.841,8 lei, ceea ce este de aproape trei ori mai mult față de salariul mediu pe țară. După ei urmează cei din activități financiare și de asigurări – 21.711,9 lei. Încheie lista angajaților cu cele mai mari salarii lucrătorii din producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat care au primit lunar în medie câte 16.526,4 lei.

La polul opus al topului salariului mediu sunt cei din artă, activități de recreere și de agrement cu 8.583,6 lei, urmați de cei din activități de cazare și alimentație publică – 7.217,0 lei. Încheie clasamentul angajaților cu cele mai mici salarii lucrătorii din agricultură, silvicultură și pescuit cu un salariu mediu lunar de 7.046,4 lei.

Biroul Național de Statistică mai anunță că cele mai mari creșteri de salarii – cu aproape 30 la sută – s-au înregistrat în sectoarele artă și activități de recreere, servicii administrative și transport. Pe de altă parte, salariile s-au micșorat cu cinci-opt la sută în agricultură, silvicultură și pescuit, activități profesionale, științifice și tehnice, sănătate și  și asistență socială.

Statisticile arată că salariul mediul lunar în sectorul real continuă să fie mai mare decât cel din sectorul bugetar. Diferența din primul semestru al anului 2023 este de aproape două mii de lei în favoarea angajaților din mediul privat (9.783,2 lei față de 12.086,7 lei.

Photo by Towfiqu barbhuiya on Unsplash

Infografic: Biroul Național de Statistică