Odiseea unei fete în căutarea Primăriei

Sunt Aliona CHIRCU, de șapte ani primar al satului Greblești din raionul Strășeni. Îmi place ceea ce fac sau fac ceea ce îmi place, dar uneori sunt depășită de situații. Mai ales de indiferența unora din jur. Vreau să fiu înconjurată de oameni cu inițiativă, entuziasm și dorință de a schimba lucrurile în bine. Dar se vede că mai suntem restanțieri la aceste calități, mai ales când ele nu se învață nici acasă.

Tehnolog, vânzător, broker, chelner, polițist…

Am fost al doilea copil în familie și din clasa a șasea am plecat de acasă la un liceu din raion. Apoi, după șase ani de cochetat cu filologia am mers la Politehnică la chimie, matematică și fizică că sa pot obține un loc la buget. Cu materiile de baza m-am descurcat bine, cel mai complicat a fost cu desenul pentru că nu știam să desenez nici măcar o casă… Am obținut diplomă de inginer tehnolog în industria alimentară. După care a urmat Facultatea de Drept.

Primul meu serviciu a fost casier, după care vânzător consultant într-un magazin de electrocasnice, apoi specialist în protecția muncii la o clinică stomatologică. Am fost broker vamal, după care chelner la un restaurant din Moscova unde sora mea era administratoare. La 29 de ani am decis să revin la visul meu din copilărie. Să devin polițistă. După mai multe probe am ajuns sergent inferior în poliția de patrulare pedestră. Într-un an de zile am creat, împreună cu alte colege, o organizație a femeilor polițiste care să ne reprezinte interesele.

Fata Margaretei și a lui Gheorghe vrea să devină primar

Când eram aproape să devin ofițer, am primit un telefon de la un moș de al meu care mi-a propus să participi la alegerile pentru funcția de primar al satului Greblești. Nu cunoșteam nimic despre politică și administrația publică locală. M-am gândit atunci că nu mi-ar strica două luni de concediu, cât durează campania electorală, după un an de bătătorit asfaltul prin Capitală. La 6 mai 2015, de Sfântul Gheorghe, am depus actele ca să devin candidat. După 18 ani de absență în sat a trebuit să reiau legăturile vechi cu sătenii și să revin la obiceiurile locului. Greblești este un sat mic, cu aproape o mie de locuitori. Pe 28 iunie am primit mandatul de primar. Și eu m-am bucurat fără să înțeleg de ce.

Singură în fața Primăriei

Un an de zile am fost într-o depresie profunda. Nu aveam idee cum se administrează o localitate. În plus, au dat năvală sătenii cu problemele lor care așteptau sfaturi de la mine cum să procedeze în diferite situații de la divorț, la stabilirea unui hat între două gospodării. Zilnic purtam cu mine genți cu acte prin diferite instituții de stat, de la raion și ministere. În pauzele de prânz ale funcționarilor, eu mă retrăgeam în parc pentru a plânge. Am scris chiar și o cerere la CEC de retragere din funcția de primar.

După cinci luni de activitate am primit de la consilierii locali o mașină veche, pe gaz cu numere bulgărești, dar problema era că nu știam să conduc. Au urmat două săptămâni de nesomn în care eu am învățat șoferia. Mașina a devenit cel mai fidel ajutor al meu la cărat dosare și confidentul meu la plâns atunci când ceva nu îmi reușea.

Primărița polivalentă de la Greblești

După aproape șapte ani de Primărie, acum știu cum să conduc un autogreder, să lucrez sâmbetele și să strâng duminica gunoiul prin sat. A fi primar înseamnă că ești omul care poate să facă drumuri, să scrie proiecte, să caute finanțări, să fie psiholog care să împace familii, să medieze doi vecini care se ceartă de la umbra unui copac, să fie asistentul social al copiilor care fug de-acasă și al bătrânilor rămași singuri în sat.

Al doilea mandat l-am luat din primul tur. Nu știu dacă îl mai vreau un al treilea pentru că toată lumea cu care am început a plecat din Primărie. Nu am contabil, în șapte ani am schimbat șase secretari. Volum de lucru mult, salarii mici, oamenii pleacă. Niciodată nu e clar când sunt la serviciu și când acasă. Primarul a devenit un fel de paratrăsnet pe care îl prinzi și îți descarci toată nefericirea, dar dacă nu-l găsești la birou, îl suni și atunci e vai și amar de el. Tot ce îmi mai doresc acum este să duc până la capăt proiectele începute în sat. Am ajuns ca într-o localitate cu o mie de locuitori să avem mai multe investiții în infrastructură decât în satele mai mari din vecinătate.

Viața nu se oprește la Primărie

Pe lângă proiectele din sat, am mai multe activități și în afara Primăriei, consultanță și management. Împreună cu mai multe prietene administrăm un centru pentru refugiați cu dizabilități. Acum că avem mai multă experiență în domeniu, vrem să dezvoltăm un azil în care să le oferim celor mai triști ca noi o casă. Vreau să lucrez cu cei care nu se uită la ceas câte ore au muncit și cât mai au până merg acasă. Pentru că și eu de șapte ani de când sunt primar niciodată nu m-am uitat la ceas. Îmi plac oamenii care nu își măsoară viața în timp, dar în proiecte și realizări.