Inteligența artificială va reduce unul din cinci joburi la nivel mondial

Inteligența artificială ar putea reduce numărul locurilor de muncă, scrie CNN citând un raport al economiștilor de la Golman Sachs. Potrivit acestora, platforme precum ChatGPT vor automatiza peste 300 de milioane de locuri de muncă din întreaga lume. Astfel aproximativ 20 la sută din locurile de muncă vor fi computerizate, mai ales în țările dezvoltate.

Cele mai afectate vor fi profesiile de birou, printre care și administratorii și avocații. Cei care vor resimți mai puțin efectele inteligenței artificiale sunt muncitorii care lucrează în construcții și reparații.

Printre zonele care vor fi cele mai expuse schimbărilor sunt Statele Unite și Europa, unde, potrivit experților citați de CNN, aproximativ două treimi din locurile de muncă actuale sunt expuse unui anumit grad de automatizare, iar până la un sfert ar putea fi realizate complet de inteligenta artificială.

Pe de altă parte, experții sunt de părere că noile tehnologii pot crea noi locuri de muncă pe termen lung și duce la creșterea productivității muncii în următorii ani, așa cum s-a întâmplat după descoperirea motorului electric și a computerului personal, menționează CNN.

Anterior a fost publicată o listă cu zeci de ocupații care ar putea fi făcute de inteligența artificială. Printre acestea se numără cea de matematician, contabil, analist financiar,  scriitori, designer, traducător, specialist în relații publice, zoolog și jurnalist.