Salarii mai mari, dar cu putere de cumpărare mai mică

Câștigul salarial mediu lunar nominal brut a constituit în perioada ianuarie-martie 9560,8 lei. Datele se referă la unitățile din sectorul real cu patru și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare. Potrivit Biroului Național de Statistică salariu mediu lunar a fost mai mare cu 12,9% față de aceiași perioadă a anului trecut, dar în scădere cu 2,1% față de lunile noiembrie-decembrie ale anului 2021.

Pe de altă parte, precizează BNS, indicele câștigului salarial real în trimestrul I 2022, față de perioada de referință a anului trecut a fost de 94,8%. Ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare este cu 15 puncte procentuale mai mică în comparație cu aceiași perioadă a anului trecut când indicele câștigului salarial real era de 110%.

Raportul BNS mai arată că salariații din sectoarele informații și comunicații, activități financiare și de asigurări precum și cei din producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat rămân în topul celor cu salarii foarte mari în lei.

Sursa BNS

La polul opus sunt sferele activități de cazare și alimentație publică, agricultură, silvicultură și pescuit și artă, activități de recreere și de agrement care au angajați cu cele mai mici salarii în lei din economie.

Sursa BNS

Biroul Național de Statistică precizează că în primele trei luni ale anului 2022 salariile au crescut în toate activitățile economice comparativ cu perioada de referință de acum un an. Cele mai mari creșteri de salarii s-au înregistrat în agricultură, silvicultură și pescuit, informații și comunicații, dar și cazare și alimentație publică, unde angajații au avut un venit din salariu mai mare cu peste 20 la sută.

Deși într-un an s-au înregistrat creșteri ale salariilor atât în sectorul real (+ 13,7%), cât și cel bugetar (+ 9,7%), câștigurile celor din sectorul real sunt mai mari. Astfel un angajat din sectorul bugetar a primit un salariu mediu lunar de 8190,6 lei, pe când unul din sectorul real – 10054,2 lei.

Foto simbol.